De obicei, ultima și prima lună din fiecare an sunt marcate de apariția a numeroase modificări legislative. Pe fondul instabilității politice și al deficitului bugetar, se pare că începutul anului 2022 va fi încărcat din punct de vedere al modificărilor și noutăților legislative. Astfel, în Monitorul Oficial al Romaniei au fost deja publicate o serie de noutăți fiscale depre care vom vorbi pe scurt in cele ce urmează:
- Tot de la 1 ianuarie 2022, ajustările pentru deprecierea creanțelor o să fie deductibile în proporție de 50%.Având în vedere creșterea volumului creanțelor neîncasate ca urmare a efectelor negative ale pandemiei de COVID-19, se propune majorarea limitei de deducere a ajustărilor pentru deprecierea creanţelor de la 30% la 50%, începând cu data de 1 ianuarie 2022. În prezent, potrivit articolului 26 din Codul fiscal, plătitorii de impozit pe profit au dreptul la deducerea limitată, cu doar 30%, a ajustărilor pentru depreciere. Deducerea este posibilă dacă creanțele îndeplinesc următoarele condiții:
– sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței;
– nu sunt garantate de altă persoană;
– sunt datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului.
- De asemenea, există noutăți și pentru contribuabilii care într-un an fiscal au realizat venituri din închirierea în scop turistic a mai mult de 5 camere (situate în locuințe proprietate personală). De anul viitor, veniturile realizate din această activitate determină venitul net anual în sistem real prin organizarea evidenţei de contabilitate în partidă simplă conform Legii Contabilitatii. Mai mult, contribuabilii din această categorie vor avea obligația să completeze Registrul de evidență fiscală.
- De anul viitor, raportarea SAF-T (Standard Audit File for Taxation – Fișierul Standard de Audit pentru Taxe) devine obligatorie pentru marii contribuabili. Aceștia vor trebui să realizeze raportările către organul fiscal prin intermediul noului sistem începând cu 1 ianuarie 2022. Această noutate face parte din procesul de digitalizare ANAF. În plus, începând cu anul viitor, fișierul standard de control fiscal SAF-T devine mijloc de probă în dovedirea stării de fapt fiscale a contribuabilului. Vor fi introduse inclusiv contravenții pentru încălcarea dispozițiilor legate de SAF-T. Conceptul SAF-T a fost introdus în 2005 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu scopul de a oferi auditorilor acces la date contabile fiabile într-un format ușor de citit. Acest obiectiv este atins, în parte, permițând întreprinderilor să exporte informații din sistemele lor contabile (facturi, plăți, jurnale de registru general și fișiere principale). La rândul lor, auditurile ar trebui să fie mai eficiente și mai eficace pe baza formatului standardizat stabilit de OCDE.
- Altă noutate prevăzută într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial se referă la rambursarea TVA cu control ulterior, care va fi permanentizată începând cu 1 februarie 2022.
- Până la 1 martie 2022 autoritățile publice și instituțiile publice sau de interes public trebuie să se înroleze în PatrimVen, serviciu ANAF care oferă instituțiilor publice acces la informații despre patrimoniul și veniturile cetățenilor.
- PFA-urile pentru care pana in prezent inregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) era optionala vor fi obligate sa se înregistreze până la data de 01 martie 2022. Acest serviciu gratuit oferă mai multe facilități utilizatorilor, de la informații referitoare la obligațiile fiscale, până la primirea unor documente importante de ordin fiscal.