Companiile din România nu vor mai putea să își țină angajații pe salariul minim mai mult de doi ani de la angajare, arată ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 142 din 28 decembrie 2021, care va produce efecte de la 1 ianuarie 2022. Așadar, după doi ani, salariul minim pe economie al unui angajat va trebui majorat. Nu se precizează însă și un procent minim de creștere a salariului la care să fie obligați angajatorii. Pentru contractele de munca in vigoare la data de 01.01.2022, majorarea va produce efecte la data de 01.01.2024.
Plecând de la aceste prevederi, specialiștii în dreptul muncii au explicat deja că noua regulă instituită va putea fi ocolită simplu, printr-o creștere cu doar câțiva lei a salariului. De asemenea, a fost exprimată opinia potrivit căreia prin această OUG se încalcă Codul Civil, deoarece statul intervine în contractele private dintre angajator și angajat. Nu este exclus ca ordonanța să fie atacată la Curtea Constituțională, din aceste motive.
Reamintim că, de la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe economie va fi de 2550 de lei. Astfel, angajatul va primi în mână un salariu net de 1524 de lei, iar firma va suporta un cost total salarial de 2607 lei.